Se afișează postările cu eticheta Despre ciuperci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Despre ciuperci. Afișați toate postările

Ciupercile au multe beneficii pentru sănătatea ta

| | 0 comentarii

Ciupercile nu sunt chiar clasificate că vegetale. Ele se găsesc peste tot în lume și pot fi otrăvitoare său non-otrăvitoare. Non-toxice, sau comestibile, ciupercile se găsesc peste tot în lume și sunt, de asemenea, foarte frecvent cultivate.

Ce vitamine conţin ciupercile?
Vitamina D
Ciupercile sunt singurul produs alimentar non-animal în care apare în mod natural vitamina D, în funcţie de Naţional Institutes of Health. Ciupercile de cultură, care nu sunt de obicei expuse la lumina naturală, de multe ori au mult mai puţină vitamina D. Odată expuse, aceste ciuperci oferă 100 la sută din doză zilnică recomandată de vitamina D. Vitamina D este esenţială pentru absorbţia calciului, creșterea oaselor, şi funcţia neuromusculară şi imunitară.

Lucruri pe care nu le ştiai despre ciuperci

| | 0 comentarii

Apreciate nu doar pentru gustul pe care îl dau mâncării, ci şi pentru deosebita valoare terapeutică, ciupercile sunt eficiente în combaterea stresului şi pentru întărirea imunităţii.

Nutriţioniştii recomandă să mănânci ciuperci de cel puţin trei ori pe săptămână. De asemenea, este indicat să înlocuieşti, măcar din când în când, proteinele de origine animală cu cele din ciuperci. Acestea conţin glicogen, fiind denumite şi „carne vegetală". Glicogenul serveşte la înmagazinarea energiei şi la detoxifierea organismului, o mare parte din glicogen regăsindu-se în ficat. Faţă de carne, ciupercile au avantaje nete: nu au colesterol şi sunt mai uşor digerabile.

Indicate în curele de slăbire

Bogate în proteine, ciupercile dau senzaţia de saţietate pentru mai mult timp. În plus, ciupercile conţin o serie de enzime cu rol important în procesul de digestie. De asemenea, sunt sărace în calorii, 100 de grame de ciuperci furnizându-ne doar 20 de calorii. În plus, ciupercile conţin aproape toate elementele minerale necesare organismului uman (potasiu, fier, calciu, sodiu, seleniu, cupru, zinc), precum şi vitaminele A, C, D şi E.

Întăresc sistemul imunitar

Datorită faptului că au în compoziţia lor substanţe care împiedică multiplicarea microbilor (sunt probiotice), ciupercile ajută la întărirea sistemului imunitar şi sunt utile în lupta cu agenţii patogeni. Polizaharidele din ciuperci activează răspunsul sistemului imunitar al organismului şi, prin urmare, au efecte antitumorale.

Combat stresul cotidian

Ciupercile sunt cea mai importantă sursă naturală de seleniu, 100 de grame de ciuperci aducând organismului până la 15 micrograme din acest mineral esenţial. Studiile anunţă că un nivel necorespunzător al seleniului în alimentaţia zilnică poate provoca stări de stres şi de epuizare fizică şi mentală.

Sfat

Ciupercile se consumă cât mai proaspete sau la maximum două zile după ce au fost recoltate.

Ştii să le depistezi pe cele otrăvitoare?

Ciupercile se pot verifica printr-unul dintre următoarele procedee:
1Se introduce o linguriţă de argint în oala unde fierb ciupercile: dacă linguriţa se oxidează, ciupercile sunt otrăvitoare.
2Se pune pătrunjel verde în oala unde fierb ciupercile: dacă acesta îşi schimbă culoarea, înseamnă că nu le putem consuma.

Se recomandă consumul regulat de ciuperci, pentru detoxifierea organismului.

Luptă împotriva cancerului

Cercetătorii israelieni de la Universitatea din Haifa au constatat că o ciupercă rară, denumită Ganoderma Lucidum, poate împiedica înmulţirea celulelor canceroase. Potrivit acestora, până în prezent, se ştia că ciupercile pot inhiba dezvoltarea cancerului, în general, prin acţiunea asupra sistemului imunitar. Testele recente demonstrează însă că aceste ciuperci rare atacă în mod direct celulele canceroase.

Ciupercile de cultură, mai bogate în vitamine

Atât ciupercile de pădure, cât şi cele de cultură pot avea aceeaşi savoare, dacă sunt preparate la fel, însă beneficiile nutriţionale le diferenţiază uşor. De exemplu, în ciupercile Shiitake (cu cea mai mare cifră de producţie din întreaga lume), cantitatea de vitamine B şi C este dublă, faţă de ciupercile de pădure. De asemenea, ciupercile Portabella conţin mai mult potasiu decât o banană sau un pahar cu suc proaspăt de portocale.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

100 de grame de ciuperci au aproximativ 20 de calorii şi conţin: 300 mg de potasiu, 15 micrograme de vitamina H, 2 micrograme de vitamina B5, un mg de fier, un mg de zinc, 3 g de glucide. Sunt remineralizante, nutritive şi anticancerigene. Se recomandă un consum mărit în: demineralizări, oboseală şi în astenie. Sunt ideale în regimuri vegetariene şi pentru diabetici (datorită conţinutului scăzut în glucide).

În funcţie de soiul ciupercilor, acestea pot avea în plus anumite proprietăţi: hemostatice, fortifiante, diuretice. Atenţie însă, există şi soiuri necomestibile care conţin alcaloizi, substanţe organice toxice, care produc intoxicaţii ale sistemului nervos sau intoxicaţii gastrointestinale.

Castigati zeci de mii de euro pe an din cultivarea ciupercilor

| | 0 comentarii


De ce sa cultivati ciuperci?

Acum, consumul anual pe cap de locuitor, in Romania, este sub 100 g de ciuperci. Consumul normal ar fi de cca 2 kg/locuitor. Pentru inceput, aveti nevoie doar de 50 - 60 mp (un beci sau un garaj). Recolta va fi de 2.000 - 2.500 kg ciuperci/an din 3 - 4 cicluri de cultura.

In plus, puteti beneficia de fonduri nerambursabile si de sprijinul statului! Prin Programul National de Dezvoltare Rurala – Masura 121 „Modernizarea exploatatilor agricole”sau Masura 123 „Cresterea valorii adaugate la produsele agricole” obtineti finantarea necesara acestei afaceri cu ciuperci.

Buget initial
Practic, primii pasi sunt:
Ř amenajarea spatiului de cultura ciuperci;
Ř achizitionarea sporilor;
Ř obtinerea autorizatiilor.

Bugetul necesar pentru start variaza in functie de suprafata pe care doriti sa o cultivati cu ciuperci. Puteti porni o ciupercarie cu 1.000 de euro sau cu 20.000 de euro (cu posibilitatea obtinerii unor fonduri nerambursabile oferite prin Programul National de Dezvoltare Rurala).

Avantaje ale afacerii cu ciuperci
1. Investitie initiala modica.
2. Concurenta redusa. Cererea de ciuperci este de 26 de ori mai mare decat oferta!
3. Derulare rapida. La o cultura intensiva de ciuperci se obtin 5 - 6 recolte pe an! Nu uitati, este cultura cu cel mai mare randament pe metru patrat!
4. Piata de desfacere pentru ciuperci este asigurata! Ciupercile Champignon sunt cele mai cautate ciuperci din Romania.
5. Posibilitati multiple de extindere si export.
6. Cadru legislativ favorabil pentru IMM-uri plus oportunitatea finantarii prin fonduri europene.
7. Nu necesita teren agricol. Un hambar, un beci sau un garaj bine amenajate sunt tot ceea ce aveti nevoie.
8. Materialele necesare sunt foarte ieftine si usor de procurat (cel mai bun sol pentru ciupercile Champignon este balegarul!)
9. Se poate incepe ca o afacere de familie
10. Va punem la dispozitie un suport informativ detaliat format din 2 cd-uri, unul care contine text scris, tabele si fotografii si altul cu filmul afacerii, realizat intr-o ciupercarie.

Profit initial din cultivarea ciupercilor
Cu un spatiu de cultura de 100 mp (realizat prin supraetajare) obtineti incasari de peste 55.000 de lei noi/an.

Cum? De pe un singur mp. se obtin 80-100 kg de ciuperci/an.

Inmulti-ti cele 9.000 kg de ciuperci pe an cu 6 lei (1 kg ciuperci - en-gross). Rezultatul, 54.000 lei, reprezinta venitul obtinut de firma dvs. Si asta numai dupa primul an!
Desfacerea si, deci, profitul sunt asigurate deoarece cererea pe piata este mult mai mare decat oferta.

Afacerea la cheie cu ciuperci
Cultivarea ciupercilor Champignon este sinteza ideala intre tehnologie si afaceri. La fel ca toate celelalte lucrari din colectia “Afaceri la cheie”, Cultivarea ciupercilor Champignon va arata pas cu pas care este drumul cel mai sigur si cel mai rapid spre profit. Daca va surade ideea sa deveniti producator si chiar exportator de ciuperci sunt cateva elemente absolut necesare pe care trebuie sa le luati in considerare:
- ce inseamna si cum sa cultivati ciuperci Champignon;
- planificarea investitiilor si actele ce va legalizeaza afacerea cu ciuperci.

Cultivarea ciupercilor Champignon a fost special structurata astfel incat sa constituie un ghid al afacerii. Cuprinde toate informatiile si instructiunile necesare dezvoltarii unei ciupercarii la scara mare.

Tehnologia de cultivare a ciupercilor
Aflati din editia noua, informatiile cele mai actuale si complete despre cultivarea ciupercilor Champignon: cresterea si recoltarea ciupercilor:
aunde si cum sa cultivati ciuperci Champignon (sisteme tehnologice de cultivare a ciupercilor Champignon; influenta factorilor de mediu asupra cresterii ciupercilor Champignon);
acum se previn si se combat bolile si daunatorii ce pot afecta ciupercile;
acum se valorifica ciupercile (pregatirea pentru comercializare si procedee pentru prelungirea duratei de valorificare a ciupercilor proaspete).

Acte normative
Din lucrarea Cultivarea ciupercilor Champignon aflati exact:
- care sunt directiile de crestere pe piata;
- care sunt standardele de calitate pe care trebuie sa le respectati;
- care sunt legile si normele de activitate ce reglementeaza cultivarea si desfacerea ciupercilor in Romania.

Amenajarea spatiului pentru cresterea ciupercilor

| | 2 comentarii

Pentru cresterea efectiva a ciupercilor aveti nevoie de un spatiu inchis care poate fi un subsol, cladire veche, magazie, depozit, grajd, garaj, sera sau sopron. Sub nici o forma sa nu cresteti ciuperci intr-un spatiu locuibil deoarece sporii emanati de ciuperci sunt daunatori plamanilor cauzand probleme de respiratie. Spatiu, in mod ideal, ar trebui sa fie dotat cu ventilatoare plasate la nivelul culturii de ciuperci. Altfel asigurati niste aerisiri manevrabile, niste mici ferestre, care totusi sa nu faca curent la nivelul culturii. Deasemenea ar trebui sa aveti acces la o sursa de apa in interiorul incaperii sau in apropiere. Incaperea ar trebui sa poata fi dezinfectata termic sau chimic in mod periodic.

In plus spatiul ales ar trebui sa fie dotat cu o izolare termica ridicata, adica sa nu permita variatii de temperatura mai mari de 2-3 gr C intre ziua si noapte. Pentru o buna izolare termica asigurati-va ca aveti fie perne de aer intre plafon si acoperis, fie o camera tampon la intrare, fie tapetati pe exterior cu un strat izolator de polistiren, vata minerala sau un strat de paie sau trestie. Aceste metode de izolare asigura un ciclu, maxim doua cicluri de ciuperci pe an. Pentru o productie de 3 cicluri pe an ar trebui sa asigurati o ventilare permanenta cu aer cald. Daca aveti ventilatoare cu aer cald, construiti niste tampoane din tifon cu un strat 1 cm de vata inauntru tifonului care vor fi plasate in fata ventilatorului pentru a retine sporii de miceliu. Tampoanele ar trebui sa fie schimbate o data pe luna.

Insamantarea compostului cu miceliu

Dupa introducerea compostului in local se va lasa 24-48 ore pentru a se raci. Temperatura in interiorul compostului nu trebuie sa depaseasca temperatura camerei. Pentru o racire mai grabnica puteti sa amestecati compostul cu mana sau cu furca.

Aranjarea compostului in incapere poate fi facuta in doua moduri. Prima metoda ar fi sa asezati compostul pe niste rafturi astfle incat sa repartizati uniform pe un metru patrat cam 100 kg compost. Pentru a insamanta compostul aveti nevoie cam de 0,7-1 kg miceliu la 100 kg compost. Jumatate din cantitatea miceliului o imprastiati uniform deasupra stratului de compost si apoi “sapati” cu mana compostul, adica faceti mici intoarceri a compostului astfel incat miceliul sa cada in interior. Mai presarati o data miceliu deasupra stratului si mai “sapati” o data, de data asta pana la fundul stratului. Se taseaza usor stratul si se niveleaza, apoi mai imprastiati putin miceliu de control deasupra. Stratul de compost cu miceliu inauntru se va acoperi cu o mixtura din 50% pamant de telina, 17% nisip, 33% praf de carbune.

O alta metoda de a aranja compostul este sa il puneti in pungi de politilena de 0.05-0.1 mm grosime cu diametru de 25-30 cm si inaltime de 70 cm. In acesti saci se va plasa compostul in straturi de 10-12 cm peste care se va presa miceliu. Peste ultimul strat nu se va presara miceliu. Nu lasati aer in saci atat printre compost cat si in partea deasupra a sacului. Pentru asta tasati compostul cu o batere usoara cu palma. Pentru saci cu dimensiunile amintite se vor pune cam 15-18 kg de compost printre care se va presara 0,5 - 0,75 kg miceliu. Dupa umplerea sacilor se vor perfora cu niste gauri de diametru de 10-12 mm la distante de 12-15 cm intre gauri. Fundul sacului se va perfora cu niste gauri mici pentru a facilita evacuarea apei in surplus.

Dupa insamantare temperatura in spatiu trebuie sa fie 20-24 gr C pentru a realiza incubarea miceliului. Diferentele dintre zi si noapte sa nu fie mai mari de 3-4 gr C. Umiditatea relativa a aerului sa fie de 85% prin mentinerea mixturii de acoperire si a pardoselii permanent umede. Ventilatia trebuie sa fie de 1-2 mc aer/ora/m.p.

Cresterea si recoltarea ciupercilor

Odata compostul insamantat si mentinute conditiile de mediu, dupa 10-15 zile ar trebui sa vedeti mici inele albe de miceliu care ies la suprafata. Peste alte cateva zile va incepe recoltarea. In faza in care incep primele fructificatii temperatura in incapere trebuie sa fie cea mentionata la prezentarea fiecarei specii de ciuperci. Daca nu este mentinuta temperatura in limitele accesibile speciei date atunci ciupercile aparute se inmoaie, pier, apar din ce in ce mai putine si intr-un final se compromite intreaga cultura. Temperatura de fructificare trebuie mentinuta pe parcursul intregii perioade de fructificare. Umiditatea sa fie 80-95%, ventilatia de 1-2 mc aer/ora/m.p cu viteza aerului nu mai mare de 3 m/sec (la viteza mai mica de 3 m/s flacara unei lumanari aprinse nu palpaie). In cazul in care ventilatia este insuficienta piciorul ciupercii se alungeste, palaria se micsoreaza si se deschide prematur astfel scazand valoarea comerciala.

Deoarece compostul a fost prelucrat in mod clasic cu pasteurizare naturala pot aparea in cultura niste musculite negre (Phorideae) care se vor combate cu Dimilin in concentratie de 0,15-0,2% sau Karate de 0,2%.

Pe perioada recoltarii sa aveti grija sa pliviti ciupercile bolnave cu varful unui cutit. Locul ramas liber se va acoperi cu mixtura de pamant de telina, nisip si praf de carbune in proportiile amintite mai sus.

Perioada recoltarii tine cam 40-45 zile, timp in care apar ciupercile in 5-6 valuri, fiecare val avand 3-5 recoltari in interval de 2-3 zile.

Inainte de recoltare nu se fac stropiri. Momentul recoltarii ciupercilor apare cand voalul este destul de intins si nu a inceput sa se rupa iar marimea palariei este maxima.

Se face o sortare a ciupercilor in dependenta de calitatile comerciale, deschiderea palariei, diametrul palariei si dimensiunile piciorului. O data rupte ciupercile nu se pastreaza mai mult de 4 zile la temperatura camerei.

Pregatirea spatiului de cultura pentru un nou ciclu

Inaintea golirii spatiulu de cultura se face o dezinfectare termica a compostului uzat prin injectarea aburului direct in incapere si mentinerea compostului uzat la 60-70 gr C timp de 12-24 ore urmat de o racire. Abia dupa aceasta se poate goli incaperea de compost.

Compostul se transporta si se depoziteaza la distanta mare de incaperea in care se cresc ciupercile. Compostul poate fi folosit imediat pentru fertilizarea solului in camp. Daca se doreste folosirea compostului ca ingrasamant pentru sere se prefera sa se pastreze cel putin un an deoarece compostul proaspat folosit are multe saruri nocive plantelor verzi.

In spatiile de cultura sezoniere, unde nu urmeaza imediat un alt ciclu de crestere a ciupercilor se recomanda o dezinfectare chimica prin stropirea cu o solutie de sulfat de cupru 4-5 % sau soda caustica 10% si abia dupa aia se evacueaza compostul.

Camera golita de compost, bine aerisita si dezinfectata e gata pentru un nou ciclu de ciuperci.

Alegerea speciilor de ciuperci comestibile

| | 0 comentarii

Pentru inceput trebuie sa stiti ca “semintele” ciupercilor numite miceliu sunt sub forma de spori si se imprastie foarte usor in spatiu astfel incat nu puteti sa “insamantati” pentru o noua generatie cu acesti spori. “Samanta” trebuie cumparata de la un laborator care introduce miceliul in boabe de grau sau alta forma pentru a putea fi manevrabil intr-o ciupercarie. Pentru orice noua generatie de ciuperci care o veti cultiva veti avea nevoie de noi seminte cumparate de la laborator. Pentru lista cu magazinele ce vand miceliu consultati Vanzatori de miceliu

Luati legatura cu magazinele care vand miceliu si intrebati de speciile de ciuperci pentru care au miceliu prelucrat. Intrebati vanzatorul despre proprietatile speciilor de ciuperci, temperatura lor de fructificare, rezistenta la boli, puterea de productie si alte avantaje sau dezavantaje.

Apoi ganditi-va daca aveti mai mult acces catre niste buturugi sau catre diverse deseuri agriculturale pentru ca raspunsul va va orienta spre alegerea intre ciupercile Lentinus sau una dintre ciupercile Pleurotus sau Agaricus.

Specii de ciuperci comestibile care cresc in ferme

| | 0 comentarii

Vom prezenta cele mai cunoscute ciuperci care se cresc in ciupercarii. Pentru fiecare specie prezentam o mica descriere si temperatura de fructificare desi vom explica mai tarziu la ce foloseste aceasta temperatura.

FAMILIA PLEUROTUS

Ciupercile Pleurotus sunt de forma asimetrica si cresc grupate in buchete. Piciorul gros, scurt si carnos se continua cu palaria ce are forma asemanatoare unei scoici. Pe partea inferioara a palariei se afla lamelele producatoare de spori, de culoare alb-crem, ce coboara pana la baza piciorului.

Ciupercile Pleurotus sunt rezistente la variatii mari de temperatura si suporta temperatura de pana la -20 gr C. Sunt economic viabile deoarece sunt rezistente la atacul diverselor boli, nu necesita tratament cu pesticide si cere un volum mic de manopera. Pe de alta parte exista si riscuri in cresterea acestor ciuperci: palaria ciupercilor nu are o “membrana” care sa acopere lamelele cu spori astfel incat sporii circula liberi in aerul din spatiu si pot infesta ulterioarele cicluri de productie cu bacterii sau virusi. Deasemenea sporii din aer poti fi inhalati de catre lucratori ducand la probleme respiratorii si alergii.

Pleurotus Ostreatus este o ciuperca de culoare vanata cunoscuta si sub numele de Pastravul de Fag sau Burete de Fag. Temperatura de fructificare: 10-16 gr C.

Pleurotus Florida este o ciuperca de culoare crem foarte apreciata de cultivatori datorita costurilor energetice scazute si de consumatori datorita aromei placute. Temperatura de fructificare: 20-23 gr C

Pleurotus HK35 este de culoare crem deschis si are avantajul ca se comporta foarte bine la temperaturi scazute 10-20 gr C cat si ridicate 22-24 gr C. Temperatura de fructificare: 14-20 gr C.

Pleurotus Djamor este de culoare roza cu aroma foarte placuta si prezinta calitati culinare excelente si o producerea este relativ usoara. Aceste ciuperci nu se cresc inca in Romania (din informatiile care le detinem in momentul asta).

FAMILIA AGARICUS

In romana se mai foloseste si denumirea de ciuperca criofila sau in engleza “button mushrooms”. Genul Agaricus cuprinde aproximativ 100 specii dintre care o parte sunt otravitoare.

Agaricus Bisporus este o ciuperca de culoare alba sau crem. Aceste ciuperci au reusit sa mentina suprematia productiei in genul Agaricus. Temperatura de fructificare: 12-18 gr C.

Agaricus Edulis este de culoare alba cunoscuta si sub denumirea de “bulgare de zapada” deoarece are palaria neteda, fara scuame. Aceste ciuperci necesita costuri mici de productie fata de Bisporus si e mai rezistenta la virusi. Temperatura de fructificare: 23-25 gr C

Agaricus Blazei este de culoare alba, cu suprafata neteda si cu o mica concavitate in centru. Mai este cunoscuta sub denumirea de “God’s mushroom”, adica ciuperca zeului. In prezent nu se cultiva in Romania. Temperatura de fructificare: 21-26 gr C

LENTINUS EDODES (SHIITAKE)

Despre aceste ciuperci vom vorbi aparte deoarece atat modul de productie cat si popularitatea lor le plaseaza pe un loc mai special. Aceste ciuperci sunt produse in cea mai mare cantitate in comparatie cu alte specii de ciuperci in lume.

O alta denumire pentru Lentinus Edodes este Shiitake (din japoneza) sau Ciuperca parfumata de castan datorita aromei puternice asemanator cu cel de banana. Isi amplifica aroma in stare conservata si este foarte rezistenta la boli si daunatori.

Cultivarea acestor ciuperci se face pe busteni astfel incat despre cresterea lor vom discuta aparte, dupa ce vom aborda cultivarea ciupercilor Pleurotus si Agaricus pe compost.

Cresterea ciupercilor. Agaricus si Pleurotus, ciuperci cautate pe piata

| | 0 comentarii

Ciupercile sunt un produs agroalimentar foarte apreciat in toate anotimpurile, mai ales iarna cand legumele se gasesc in cantitati reduse in Europa. Datorita usurintei de cultivare ciupercile pot constitui baza unei afaceri de succes pentru oricine.

Ciupercile au fost pentru prima data mentionate in literatura de catre Hipocrate care scria in 400 A.C. despre valoare medicinala a ciupercilor.

In ciuda afirmatiilor ca ciupercile pot sa creasca in orice gaura mai intunecoasa, cresterea ciupercilor pentru comercializare necesita incaperi speciale echipate cu ventilatoare. Desi ciupercile sunt de obicei crescute in intuneric, lipsa luminii nu este o necesitate.

Ciupercariile pot fi considerate reciclatoare a deseurilor din alte ferme. Ciupercile folosesc pe post de “hrana” deseurile altor ferme cum ar fi: fan, frunze uscate, balegar sau gainat.

Ciupercile nu au capacitatea de a prelucra lumina soarelui precum fac plantele verzi care se bucura de prezenta clorofilului. Ciupercile extrag carbohidratii si proteinele dintr-un mediu bogat in materie organica de natura vegetativa care de obicei este in stare de putrefactie. Aceasta materie organica trebuie preparata in compost pentru ca ciupercile sa il consume. Daca compostul este corect preparat poate fi folosit exclusiv pentru cresterea culturii de ciuperci dorite. La un moment dat a descompunerii materiei veti opri procesul de putrefactie pentru a planta ciupercile pentru ca ele sa devina principalul organism care beneficiaza de acest mediu.

CRESTEREA CIUPERCILOR PLEUROTUS SI AGARICUS

Dupa cum am mai scris, ciupercile au nevoie de un suport organic pe care sa creasca si din care sa isi procure hrana. Spre deosebire de alte plante ciupercile nu au nevoie de lumina dupa cum lipsa luminii nu este necesara. Ciupercile au nevoie de o incapere care se fie termic izolata si bine aerisita. Dar partea cresterii efective a ciupercilor in aceste incaperi este partea usoara din toata afacerea, partea grea consta in prelucrarea compostului.

Prelucrarea compostului e un proces destul de lent: dureaza cam o luna si necesita multa munca si materie prima. Odata ce avem compostul este asezat pe niste rafturi sau saci de plastic in care se presara si miceliul pentru ca dupa 10-12 zile sa apara primii muguri sau “primordiile de fructificare”, dupa alte 6 zile sa apara butonii de fructificare. Dupa 3 saptamani de insamantare va aparea primul val de ciuperci gata de recoltare. Perioada de recoltare tine cam 40-45 zile si la fiecare 2 zile apare o noua recolta. Astfel de pe 1mp se culeg cam 10 kg de ciuperci Agaricus pe un ciclu. La sfarsitul ciclului se sterilizeaza incaperea pentru ca sporii generatiei precedente sa nu imbolnaveasca cu virusi si bacterii urmatoarea generatie de ciuperci. Urmatorul ciclu se incepe imediat dupa sterilizare. In dependenta de conditiile de temperatura pe timpul iernii pe care le oferiti se pot creste 2-3 cicluri pe an.

BANCURI DESPRE CIUPERCI

| | 0 comentarii

-Toate ciupercile pot fi mâncate?
-Toate, dar unele numai o singurã datã....

Dragostea e ca ciupercile: nu stii dacã e bunã sau rea decât dupã ce e prea târziu.

Povesteste cineva...
Am fost în pãdure si am cules ciuperci.Am venit cu ele acasã, soacrã-mea le-a gãtit, le-a mâncat si a murit.
Concluzie:
Ciupercile au fost bune, dar necomestibile.

-Care e diferenta dintre o blondã si o pizza?
-Pizza n-are întotdeauna ciuperci.